Federația Sindicatelor din Instituții de Cultură, federație reprezentativă la nivelul grupului de unități, afiliată la Blocul Național Sindical, reprezentată de președinte Ciulică Marius, se implică în procesul de modificare a sistemului de salarizare în sectorul cultural, o dată cu noua lege a salarizării. În acest sens, F.S.I.C. a trimis solicitări și a apelat la Confederația Blocul Național Sindical pentru a se organiza ședințe de lucru, unde propunerile sindicatelor membre să fie aduse la cunoștința ministerului de resort. Ca urmare a acestui demers au avut loc câteva sesiuni de discuții la Ministerul Culturii, în urma cărora reprezentanții ministerului au promis că și-au însușit o parte din revendicările federației.