Primăria Craiova, condusă de Lia Olguța Vasilescu, pregătește desființarea Corului Filarmonicii ”Oltenia”

           Corului Academic de la la Filarmonica Oltenia este în pericol de desființare. Un amendament formulat de un consilier local PSD la proiectul privind funcționarea instituției de cultură, una dintre cele mai prestigioase din Craiova, ar duce la dispariția corului.

Sursa: G4Media

Corului Academic de la la Filarmonica Oltenia este în pericol de desființare. Un amendament formulat de un consilier local PSD la proiectul privind funcționarea instituției de cultură, una dintre cele mai prestigioase din Craiova, ar duce la dispariția corului, scrie publicația locală Știri Craiova.

Pe 18 decembrie a.c., administrația locală supune la vot proiectele de hotărâre privind aprobarea regulamentelor de organizare şi funcţionare ale instituțiilor, direcțiilor, societăților și regiilor din subordine, pentru punerea în aplicare a Legii austerității fiscale, respectiv nr. 296/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilității financiare a României pe termen lung.

La Filarmonica Oltenia, ca și la celelalte subordonate municipalității Craiovene, urmează să fie desființate și reorganizate mai multe servicii ori birouri, angajații urmând să fie redistribuiți și preluați în alte compartimente, numărul de posturi, inclusiv cele vacante, rămânând, însă, neschimbat: 193.

Însă, pe 14 decembrie 2023, consilierul local Ionuț Pîrvulescu, de la PSD, formulează și transmite Consiliului Local (CL) Craiova un amendament la proiectul de hotărâre. Conform documentului care a intrat în posesia redacției Stiri Craiova, alesul propune desființarea „Compartimentului Cor” din organigrama și statul de funcții al Filarmonicii Oltenia Craiova. Totodată, acesta mai solicită și desființarea posturilor vacante de la nivelul întregii instituții.

Alesul PSD vrea desființarea Coralei Academice, făcând afirmații de-a dreptul halucinante, cum că ”este de notorietate faptul că activitatea acestei structuri este una conexă și complementară, nu de sine stătătoare, care să aducă beneficii în spectacolele organizate, ceea ce nu justifică, din punct de vedere al eficienței, eficacității, economicității, oportunitatea menținerii sale”.

 
Miza desființării corului e însă una pe termen lung: Filarmonica ar urma să fie trasă sub cupola Operei Române Craiova.

Filarmonica Oltenia din Craiova a fost fondată în anul 1904 și reorganizată prin decret regal în anul 1947. În prezent, activitatea artistică se desfășoară pe mai multe compartimente, cuprinzând Orchestra Simfonică, Orchestra de Cameră, Corala Academică și mai multe grupuri camerale, band-uri, symphonic jazz orchestra.

 

Link articol: https://www.g4media.ro/primaria-craiova-condusa-de-lia-olguta-vasilescu-pregateste-desfiintarea-corului-filarmonicii-oltenia.html